Pagina 1 din 2

Upgrade hardware unitate desktop

Scris: 06 Ian 2021, 19:58
de Vlad07
Bună ziua!

Aș dori să știu dacă placa de bază Intel DQ67SW poate suporta un GTX 1080 EVGA Founders Edition și dacă pot folosi această placă video la capacitate maximă (sursa are putere suficientă).

Mulțumesc!

Re: Upgrade hardware unitate desktop

Scris: 07 Ian 2021, 15:43
de specialist it
Salut Vlad07,

Ca și prim punct observat, placa de bază Intel DQ67SW oferă suport pentru interfață grafică PCI Express x16 2.0, pe când EVGA GeForce GTX 1080 vine cu interfață PCI Express x16 3.0.

Nu zic că nu o să funcționeze, însă categoric nu vei obține performanță. M-am uitat și la tipul de memorie RAM suportat de placa de bază Intel DQ67SW.

Tip memorie: DDR3
Frecvențe suportate : 1333/1066 MHz

Comparativ cu ce plăci de bază găsești pe piață în prezent modelul Intel DQ67SW este depășit din toate punctele de vedere. Nu merită upgrade, ci înlocuire cu un model de generație nouă. Nu recomand combinația între cele două componente.

Te rog spune-mi dacă ai întrebări pe acest subiect.

Re: Upgrade hardware unitate desktop

Scris: 07 Ian 2021, 15:52
de Vlad07
Mulțumesc de ajutor!

Țin să menționez că am 32 de GB RAM.

Mai exact ce înseamnă PCI Express?

Și totuși fac acest upgrade la un Rx 580 8gb, chiar nu va fi o îmbunătățire la frame-uri, pe partea de gaming?

Re: Upgrade hardware unitate desktop

Scris: 07 Ian 2021, 15:59
de Vlad07
Mai doresc să adaug ceva, am văzut benchmark-uri pe internet, pe această placă de bază chiar și cu noile plăci RTX 2060 sau 2070.

De aceea mă gândeam că un GTX 1080, fiind și mai veche se va potrivi pc-ului meu. Mulțumesc!

Re: Upgrade hardware unitate desktop

Scris: 07 Ian 2021, 18:35
de specialist it
Vlad07 scrie: 07 Ian 2021, 15:52 Mulțumesc de ajutor!

Țin să menționez că am 32 de GB RAM.

Mai exact ce înseamnă PCI Express?

Și totuși fac acest upgrade la un Rx 580 8gb, chiar nu va fi o îmbunătățire la frame-uri, pe partea de gaming?
32 GB RAM DDR 3 ajută, dar nu prea. :)

Atunci când discutăm de performanță, discutăm strict de viteza memoriei utilizată pentru operațiuni de scriere (alocare) și citire segmente, ci nu despre câte procese poți încărca în toată stiva de 32 GB RAM. Înțeleg că este nevoie și de cantitate, dar cu ce ajută să execuți 1000 de procese simultan dacă procesorul, disk-ul sau ram-ul este lent, iar la un moment dat totul va sacada?

În cazul de față, care este cea mai slabă componentă din punct de vedere al performanței: memoria RAM, hard-disk-ul sau procesorul?

PCI express este un standard de magistrală serială pentru conectarea dispozitivelor auxiliare la o placă de bază. Scopul PCI Express este de a oferi o alternativă mai rapidă la magistralele PCI, PCI-X și AGP. Precum ai văzut sunt mai multe generații (versiuni) de PCI Express. Diferența dintre versiuni este strict legată de rata de transfer date (frecvența de funcționare).

Practic tu alegi să faci downgrade de la PCI Express 3.0 la 2.0. Mai multe detalii aici.

Chiar și în cazul unui Radeon Rx 580 8gb upgrade-ul nu este justificat.

Nu am zis că nu va fi nici o îmbunătățire, ci doar să nu te aștepți la minuni cât timp rulezi pe un Intel DQ67SW.

Ca să te convingi testează! ;)

Re: Upgrade hardware unitate desktop

Scris: 07 Ian 2021, 18:46
de specialist it
Vlad07 scrie: 07 Ian 2021, 15:59 Mai doresc să adaug ceva, am văzut benchmark-uri pe internet, pe această placă de bază chiar și cu noile plăci RTX 2060 sau 2070.

De aceea mă gândeam că un GTX 1080, fiind și mai veche se va potrivi pc-ului meu. Mulțumesc!
Benchmark-urile dacă nu sunt oficial publicate de producători nu au valoare. Poate fi și politică de marketing în unele cazuri.

Nu are importanță data lansării unui produs sau vechimea acestuia. Tot ce contează sunt specificațiile tehnice.

Reține doar că cea mai slabă componentă (ram, cpu, hard-disk) îți va reduce dramatic performanța. Așadar asigură-te că "planetele sunt aliniate" dacă dorești ca totul să ruleze la capacitate maximă. :)

Re: Upgrade hardware unitate desktop

Scris: 08 Feb 2021, 16:04
de Vlad07
Bună ziua!

Am revenit cu un update. Am cumpărat placa de bază B360M DS3H Gigabyte, un procesor i5-9600k, 16 GB ram 2666 HyperX, cu un cooler Id Cooling 234 ARGB + GTX 1080.

Credeți că este o combinație bună, sau aș putea să îmbunătățesc ceva, de exemplu placa video sau nu știu.

Mulțumesc!

Re: Upgrade hardware unitate desktop

Scris: 08 Feb 2021, 18:57
de specialist it
Salut,

Observ o schimbare de strategie în ceea ce privește configurația hardware. Această variantă este peste cele menționate anterior și sunt absolut convins că vei obține performanțe bune cu această configurație. ;)

Te rog spune-mi dacă ai întrebări adiționale sau putem închide acest subiect.

Re: Upgrade hardware unitate desktop

Scris: 08 Feb 2021, 19:50
de Vlad07
Putem închide acest subiect! Mulțumesc de ajutor!

Re: Upgrade hardware unitate desktop

Scris: 09 Feb 2021, 17:23
de specialist it
Mă bucur că am putut ajuta.

Deși nu am mai adus discuția despre hard-disk sper că vei lua în calcul să folosești doar SSD. :-)