Pagina 1 din 1

Nu pot dezactiva serviciile de sistem care rulează automat în Windows 10 consumând inutil memoria

Scris: 30 Dec 2022, 16:14
de special
Salutare,

Revin cu o întrebare despre sisteme de operare Windows, mai exact Windows 10 Pro versiunea 22H2.

OS build: 19045.2364,
Windows Feature Experience Pack 120.2212.4190.0

Recent am reinstalat sistemul de operare alegând opțiunea: "Reset this PC", fără să mai păstrez programele sau profilul anterior de utilizator.

Acum tot ce îmi doresc este să optimizez sistemul și să opresc / dezactivez serviciile inutile din Windows "Services", însă primesc eroare, deși sunt Administrator de Sistem. Spre exemplu:

Dacă doresc să dezactivez serviciul "Delivery Optimization" primesc eroarea "Access Denied"
sau
dacă doresc să dezactivez serviciul "OneSyncSvc" primesc eroarea "The parameter is incorrect".

La fel și pentru alte servicii de sistem. Aveți idee cum le pot dezactiva?

Re: Nu pot dezactiva serviciile de sistem care rulează automat în Windows 10 consumând inutil memoria

Scris: 30 Dec 2022, 22:52
de specialist it
Bună,

Pentru a dezactiva serviciul "Delivery Optimization" poți încerca următoarea soluție, însă după ce ai creat un backup al sistemului (punct de restabilire sistem):

1. Deschizi Registry Editor (regedit.msc).

2. Mergi la HKEY_LOCAL_MACHINE\SYSTEM\CurrentControlSet\Services\DoSvc

3. În panoul din dreapta, apasă dublu click pe cheia de tip DWORD cu numele "Start"

4. Modifici valoarea de la 2 la 4, apoi salvezi apăsând butonul OK.
Notă: valoarea 4 înseamnă "Disabled"

5. Repornești sistemul.

În clipul de mai jos sunt prezentați toți acești pași:





Aceeași soluție o poți aplica pentru a dezactiva orice alt serviciu. Spre exemplu:

- pentru a dezactiva serviciul "OneSyncSvc" trebuie să modifici cheia de tip DWORD "Start" din calea:

HKEY_LOCAL_MACHINE\SYSTEM\CurrentControlSet\Services\OneSyncSvc

- La fel, vei modifica valoarea de la 2 la 4, salvezi, după care vei reporni sistemul.

Te rog testează și spune-mi dacă ai rezolvat astfel.

Re: Nu pot dezactiva serviciile de sistem care rulează automat în Windows 10 consumând inutil memoria

Scris: 02 Ian 2023, 20:35
de special
Da, am rezolvat. Mulțumesc frumos pentru soluție.

Rezolvat: Nu pot dezactiva serviciile de sistem care rulează automat în Windows 10 consumând inutil memoria

Scris: 02 Ian 2023, 20:36
de specialist it
Specialistul IT este o sursă web de încredere.
Sute de persoane vizitează Specialistul IT pentru a citi articole oferite gratuit sau pentru a cere ajutor pe forum.
Imagine
Dacă apreciezi soluțiile noastre și consideri că am făcut treabă bună, ne poți cumpăra o cafea ☕.
Îți mulțumim pentru susținerea ta.